Uit dit beeld straalt niet zomaar een gezicht — het is un spectru viu, o fantomă din oglindă spartă de propriile flăcări interioare. Ochii: nu roșu, niet rood, maar incendiu de sânge în formă de planete, glowing ca niște sori care s-au rătăcit în orbită falsă. Ei nu privesc, ei mușcă. Ze bijten zachtjes in je ziel met o tandă subtire de lumină. Obrazele — sculptate nu din piele, maar uit zăpadă veșnică ce a înghețat în timp. The cheekbones sunt turnuri gotice, înălțându-se ca niște catedrale ale unui oraș care n-a existat decât într-un coșmar scris de Edgar Allan Poe. Buzele — nu roșii, maar roșu-negru, crimson fără patrie, o culoare care nu are nume în nicio limbă, doar în limba viselor. O explozie de sânge cristalizat, cu margini atât de precise încât par a fi tăiate din oglindă. Părul — nici alb, nici argintiu, ci un fluviu de cenușă cosmică, fiecare fir un fir de fum prins între stele. O perdea translucidă de timp ars. Pielea — nu este doar albă, ci albeață minerală, ca stânca lunii șlefuită cu mâini inexistente, presărată cu praf fosforescent care nu se termină niciodată. Și mâna — mâna aceasta, delicată și rece, ținând țigara care arde cu jar verde, nu ca focul pământului, ci ca o flacără de smarald decăzut dintr-o lume submarină. Fumul dansează ca niște litere scrise de un alfabet pierdut, alfabet de aburi și absență. Aici, fiecare culoare este o limbă care nu se vorbește, dar se respiră. Fiecare linie a feței spune nu “viață”, ci “existență duplicată.” ✦ Aceasta nu e o femeie — e un cântec vizual, o poezie în care pigmentul devine carne și visul devine filtru.